MIJLOCUL PUSTIULUI Am o mie de ani de întuneric în spate, Am lumină la mine, am o pană-ntr-o carte. Tot înainte, prin zi și prin noapte, Mulți au căzut, nu rămânem în spate. Nu mai vreau, adorm zâmbind, dispar. În mijlocul pustiului alerg de nebun, Nimeni să vadă, s-audă ce spun. Mi-e sete, mi-e frică să cred în ceva, Lumea e pe moarte și e toată a mea. Nu m-aștept la nimic, dar în vis am zburat, Am ajuns undeva, departe-ntr-un palat Și nu știu cum să fac, să nu mă trezesc, Când vine dimineața și nu vreau să mă opresc. Fac crize, viața prin parbrize Murdare, torentele îmi par brize. Viața din valize, de la fise la mari mize, Știi că fac vise realitate, În oglindă fețe vinovate, Presiunea face diamante. Când pictez sunt Matisse, rulez, fumez în Matiz, Sedativ pentr-un artist, visez suprarealist, Lumea e doar o țigară, care se face iar scrum, Efemeră că un parfum, viața-ncepe acum.

Lasă un răspuns

Add a comment